Vrajitoarea

E o vrajă ce omoară

O vrajă oarbă ce te înfioara...

Căci la Miezul Nopţii,

Stelele vieţii

Amortesc.

Si încep sa apară...

Unghiile negre lucesc la luna

Ca o ceară.

Argintul se scurge,

Vraja prinde viaţa,

Timpul se opreşte,

Nu exista dimineaţă.

Un par lung si negru,

Ca de fecioară

Se strecoară...

Si doi ochi mari,verzi,

Ce nu poţi sa nu'i vezi,

Privesc crud spre tine cerînd suflet.

Iar apoi...

Iar apoi corsetul negru,

Din cărbune slefuit

Îi strînge sufletul...

O tine captiva în rochia neagră,

O tine moartă..cu sufletu'n viaţa...

Iar la Miezul Nopţii,

Savarseste Vraja.

Cercuri de argint se ridica...

La ceruri.

Stele dispar..

Dispar ţeluri.

Luna coboară

Moare sufocată,

Vrajitoarea cere suflet..

Ah!...nu vrea sa moara odată?!

Corsetul o strînge,

Argintul curge...

Suflete păgîne

Se rotesc în cercuri..

Si spun rugăciuni...

Vrajitoarea prinde viaţa..

Începe sa se facă dimineaţă...

Amortit

E cer senin,neanstelat,

Timpul a stat.

O bucata de viaţa,

Sta degerată,

În imensa peşteră,

A muntelui Sacru.

Ceaţa învăluie viata,

Si tot ce'a mai rămas din ea...

Inima sta'n loc,

Nu vrea sa bată deloc...

Si curg picături de sînge,

Din inima ce se zbate,

Pe zăpada albă,

Ce munţii străbate.

Gerul a înlemnit

Un suflet

Amortit.