Castelul putred de batran,e bantuit de viata...
Si de'ai privit acum spre el,inima ti'o ingheata.
Prin stinghiile subrede si coridoarele de piatra,
Vantul e singurul care mai e in viata.
Turnul care era candva plin de verdeata,
Acum lasa amintirea florilor din gheata.
Arata glacial intr'un sens morbid,
Si cu toate astea,de secol privit.
Cand din cer se cern lacrimi,
Turnurile'i umede strapunge parca inimi...
Iar pana jos,pe coridoarele descoperite,
Se fac picaturi de sange prapadite.
In jurul marelui castel,
Imaginea'i feerica,
Dar nu'ti imaginezi de fel..
Ai innebunii de frica...
Castelul se contopeste cu cerul,
Se asterne usor misterul,
Liniile castelulu dispar,
Suflete ranite se intorc iar.
Singele din ceruri picura,
Se fac cat un lac,
Iar sufletele ranite tac.
Sangele sufletelor aflate'n agonie...
Au zamistlit un soare din mainie...
Mai rosu decat sangele,
Mai aspru ca o rana,
Se ridica pe cer...
Se ridica de dupa castel..
Lumina apare,
Ploaia dispare..
Castelul e'ntristat..
E din nou trist...si uitat.
