Credinta

Atunci cînd raţiunea întrece simţirea,credinţa dispare.Ti'ai pierdut credinţa...eu n'am avut'o niciodată.Si nu te mai închini...ştii tu...lucrul ăla pe care ne puneau bunicii sa'l facem cînd suntem mici.E prea mult...prea mult de suferit,prea mult de suportat,prea multe lucruri destrămate fără rost...Sa cred?Unde e Dumnezeu atunci cînd eu mor pe dinauntru iar pe dinafară se uita toţi la mine sa se întreabă ce am?
Compania credincioşilor te inebuneste...Par nişte proşti creduli care trăiesc intr'o lume paralelă cu a ta..iar exclamatia "Dumnezeule"...are doar valoarea unei exclamatii...echivalent cu ceea ce ai fi putut zice "La dracu!".
La urma urmei..la ce nevoie sa nu existe rău?Căci pentru o lume raţionala e nevoie de echilibru...Nu exista bine fără rău si nici rău fără bine...Omul nu e făcut din"bine",omul e făcut din "viaţa",iar viaţa înseamnă echilibru...
Credinţa mea?N'am avut'o nici măcar atunci cînd eram copil,eram mult prea ocupată sa mă joc!Nu am nevoie sa cred în ceva pentru a fii om.Credinţa aduce doar dezamăgire,iar în momentul în care eşti dezamăgit de tine însuţi ,nu ai suporta o alta dezamăgire ...ar fii prea mult pentru un OM!