Apus...

Un suflet plînge al cerului sfîrşit,

Păsările se tem...Căci din nou ..a sosit.

Linia orizontului începe sa dispară,

Cerul si pămîntul se unesc la fel ca odinioară,

Cerul ia uşor culoarea pămîntie,

Culoarea pămîntului devine aramie.

Si ca o ceaţă groasă se lasă,un val de negreala,

Si o ceată ne sufoca din nou sufletele..ca odinioară.

Pulbere de aur s'arunca din nou pe cer,

Si umple lumea toata,o învăluie'n mister.

E un mister funebru,tainic si totuşi tandru,

Ceva frumos ,tainic si dureros totodată,

Ca un frumos trandafir roşu...cu spini înfricoşători,

Dar pentru care te laşi dinadins înţepata.

O bucata de cascaval sta pe cer aruncată,

Nu mai e intreaga..e jumate...e fost muşcata.

S'a dus valul de ceaţă,s'a dus agitaţia,

Totul pare neclintit acum,si domneşte inanitia.

Soarele s'a scunfundat de mult in mare...

Soarele nu mai e de mult timp soare,

Soarele domneşte acum in alt cuprins,

Soarele se duce doar la pagina ce o deschizi.